În curând, căsătoriți
Carte

În curând, căsătoriți

Rob Green

Fără note încă

Despre carte

Ghid de consiliere premaritală pentru o căsnicie puternică și trainică (titlul original: „Tying the Knot”). În opt capitole scurte, pastorul și consilierul Rob Green așază temelia căsniciei în Hristos și vorbește despre dragoste, roluri și așteptări, comunicare, rezolvarea conflictelor, bani, viața în comunitatea bisericii și intimitate.

Fiecare capitol se încheie cu întrebări pentru discuție, așa că logodnicii pot parcurge cartea împreună sau cu un mentor. Este utilă și celor deja căsătoriți, liderilor de tineret, părinților și pastorilor.

Recenzie

Fotografia lui Samuel VladRecenzie deSamuel Vlad

Cartea lui Rob Green e adresată tinerilor care vor păși pe drumul căsătoriei, însă ea este o unealtă prețioasă și pentru cei care au deja state vechi în rol de soț și/sau soție. Atunci când am procurat cartea, unul din frații cu care eram a încercat o mică glumă din cauza titlului cărții, eu fiind deja de aproape un deceniu căsătorit. Replica mea la întrebarea dacă vreau să mă căsătoresc, a fost că nu am nevoie de cartea aceasta pentru mine, ci pentru alții. Astfel că, de aici mai reiese un rol al cărții, cel de material informațional pentru lideri de tineret, părinți și pastori.

Structura cărții e simplă, mesajul cărții însă nu este simplist. Opt capitole cuprinse în 160 de file, plus anexa dedicată mentorilor, astfel că pentru cititorii avizi, bine implicați în fenomenul lecturii, va fi o relaxare, iar pentru cei „neinițiați”, pentru cei fără experiența cititului, cartea poate fi un mijloc prin care se poate începe o activitate susținută de lecturare. Asta ca să încurajăm pe cei care nu citesc, o carte sub 200 de pagini e plafonul minim de unde se poate crește.

Acest volum, care se dorește a fi un ghid de consiliere premaritală, nu este o carte care oferă o rețetă în 10 pași pentru o căsătorie de succes. Nu oferă nici o formulă matematică prin care cititorul să reușească să aibă o căsătorie fericită. În schimb, consilierul Rob Green ne prezintă principii biblice care urmate, vor ajuta enorm în relația dintre viitorii soți.

Autorul amendează cele două extreme, cea prin care unii susțin că, de fapt, căsătoria e o caznă în sine, și că nu trebuie să ne așteptăm la nimic bun. La polul opus sunt cei care cred că, succesul căsătoriei vine de la sine și pentru care nu trebuie depus nici un efort. Adevărul este că familia e cel mai potrivit loc să experimentezi împlinirea, dar aceasta cu un efort susținut.

Pastorul Green atinge aspecte importante, domenii vitale din viața unei familii. Înainte însă de a discuta despre comunicarea dintre soți, sau despre cum aceștia să-și rezolve problemele, el așază o bază solidă, la care revine mereu și mereu pe parcursul întregii cărți. Autorul este un creștin convins, îndrăgostit de Cristos, care vede reușita unei familii doar în măsura în care cei doi care se vor uni se vor dedica Domnului necondiționat.

Cititorii prezentului volum vor descoperi că titlul primului capitol e cel mai lung, pentru că vorbește despre fundația (dacă putem spune așa) familiei. „Isus trebuie să fie în centrul vieții noastre” este adevărul care trebuie să ne marcheze viața pentru totdeauna. Doar El ne oferă resursele necesare zidirii familiilor noastre. E absolut remarcabil ce frumos a formulat Green un subtitlu în capitol: „Isus este singurul erou al soțului tău (soției tale)”.

Consilierul și pastorul Green abordează teme arhicunoscute ca dragostea, rolurile dar și așteptările partenerilor, comunicarea dintre soți și chiar intimitatea în cadrul familiei care se formează.

Autorul ne prezintă modelul dragostei supreme, Isus Hristos, după ce arată cum definește lumea dragostea. De notat că deși atât Biblia cât și societatea folosesc același termen, îi oferă semnificații total opuse. Acest fapt se reflectă atât în durabilitatea relației de soț și soție, cât și în calitatea vieții lor trăite împreună.

Problemele trebuie rezolvate neapărat, urgent chiar. Rob Green se referă la problemele care apar între soți. Ignorarea dificultăților nu rezolvă nimic, ci agravează situațiile. Vina, ca întotdeauna, se împarte, de aceea e necesară recunoașterea greșelilor și iertarea. Încă un aspect deosebit de important ține de mersul înainte. Nu ne tot poticnim în ce a fost, ci, urmându-l pe Pavel, uităm ce este în urmă și ne continuăm drumul împreună.

Viitorul soț trebuie să fie deschis să învețe, dar și să fie un lider autentic în casa lui. De la soție se așteaptă să-și trateze soțul cu respect, dar și să se supună lui. Pastorul Green nu se sfiește să folosească termenul biblic al supunerii soției față de soțul ei și asta într-o societate care respinge nu de ieri sau de azi principiile lui Dumnezeu cu privire la autoritate.

Capitolul despre comunicare cuprinde un studiu de caz, bineînțeles numele soților sunt fictive, dar exemplul respectivilor soți e mai mult decât binevenit pentru clarificarea principiilor comunicării, dar și pentru evidențierea greșelilor în comunicare. E bine să nu trecem fugitiv peste acest capitol. Unul dintre principii vorbește despre faptul că noi trebuie să acționăm, nu să reacționăm. Avem de muncit.

În viața fiecărui cuplu, mai des sau mai rar, discuțiile se aprind și de la bani. Finanțele sunt foarte importante într-o familie. Suntem îndemnați la cumpătare, să nu risipim și să ne gândim dacă prin felul cum ne consumăm banii îi aducem glorie lui Dumnezeu.

Autorul Rob Green, în partea de final a cărții, a rezervat două capitole pentru două teme foarte importante: soții în raport cu ceilalți și în raport cu ei înșiși, ca ființe sexuale.

Logodnicii de azi vor face parte, ca și cuplu, dintr-o comunitate, cea a credinței. Ne sunt prezentate succint beneficiile apartenenței la comunitatea numită Biserică sau trupul lui Hristos. Foarte important aspect în viața unei familii.

Ideea esențială a capitolului numit Intimitate o voi rezuma folosind cuvintele autorului: „relația sexuală nu se rezumă la performanță, ci are legătură cu relația.” E normal ca tema intimității soților să atragă, citind însă cuvintele frumos aranjate ne vom da seama că împlinirea în relația intimă poate fi dobândită doar urmând principiile lui Dumnezeu, El care ne-a creat ființe sexuale. De fapt, și când vorbește despre intimitatea dintre el și ea, soțul și soția sa, Green ne dovedește cât de pasionat e de Biblie și cât de mult s-a lăsat condus de învățăturile ei.

Volumul prezentat poate fi parcurs de unul singur sau (recomand) poate fi explorat împreună de către cei doi, pentru că la sfârșitul fiecărui capitol Rob Green a avut grijă să plaseze întrebări pentru discuție. Iată o modalitate de a petrece timp de calitate și folositor, împreună. Mai mult ca atât, se poate aprofunda fiecare din cele 8 tematici, fiindcă autorul, aproape la finele fiecărui capitol, face o recomandare de carte.

Lectură cu folos!

Recenzie apărută întâi în revista „Apa vieții”, publicație oficială a Pfingstkirche Gemeinde Gottes din Austria.